Întreg materialul video Festivalul Românilor de Pretutindeni îl puteţi viziona AICI

CALENDAR

Covasint Cultural

Sub streaşina bisericii s-au adunat sătenii atunci când furtunile veacurilor au început să se abată peste Covăsînţ. Primele şcoli s-au înfiinţat de către biserică. De menţionat că în perioada dualismului austro-ungar, românii nu aveau dreptul la şcoală în limba maternă. Biserica a fost singura instituţie căreia i s-a permis să aibă şcoli în limba de cult. Şcolile acestea s-au numit „Şcoli confesionale”, în ele au activat dascălii confesionali care îndeplineau şi funcţia de cantor bisericesc. De fapt şi Institutul Teologic - Pedagogic din Arad avea două secţii: Pastorală (preoţi) şi Pedagogică (dascăli confesionali). Şcolile în Ardeal erau susţinute financiar de către biserică, iar inspectorii erau membri ai clerului. Statul Austro-Ungar a încercat în multe rânduri să desfiinţeze şcolile confesionale, dar s-au lovit de dârzenia bisericii. Prin Legea din 1879 art. XVIII, se dispune introducerea limbii maghiare ca obiect de studiu obligatoriu. În anul 1893, guvernul dispune mărirea salariilor dascălilor la 600 de coroane, astfel încât, dacă o parohie nu mai putea să plătească salariul dascălului, se desfiinţa şcoala confesională (românească) şi devenea de stat, din buget, adică şcoală maghiară.

		Hramul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh Mărirea bisericii s-a făcut în anul 1770-76 având drept ctitori macedo românii Nicolae Pascali şi Riga Ceacovăţ. Pictor al Iconostasului a fost dalmato - românul Costin. În 1927 a fost executată pictura murală de către prof. Iulian Toader (senior), iar reparaţii capitale, inclusiv refacerea picturii au fost realizate în anul 2003. Repere istorice: 1332 se pomeneşte de biserica din Covăsînţ, care refuză să dea dijmă papei, 1333 este menţionată parohia şi biserica ortodoxă, al cărei turn stă mărturie şi astăzi, 1334-1335 este atestat preotul Bălaj din Covăsînţ, 1226 pentru repararea bisericii a trebuit să se ceară acordul Patriarhului din Constantinopol, 3 decembrie 1537 regele Ioan Zapoly a participat la slujba de la biserică, iar şcolarii i-au cântat “Bucură-Te şi iar Bucură-Te”, 1711 biserica a fost transformată de către turci în depozit de armament, iar în urma unei explozii a mai rămas doar turnul (ce stă în picioare şi astăzi). În urma acestui dezastru, covăsînţenii au considerat că locul respectiv a fost pângărit, de aceea stabilesc un nou aşezământ al bisericii, loc pe care este se află Biserica Ortodoxă Covăsînţ şi astăzi.

 

Preotul Paroh al Bisericii Ortodoxe Covăsînţ

Blaj Mihai Octavian născut în anul 1973  în localitatea Ghioroc - Arad

Studii: Şcoala Generală Ghioroc, Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal” - Arad Seminarul de Teologie Caransebeş Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad

Activitate: În urma absolvirii Seminarului Teologic Caransebeş a fost hirotonit de către Înalt Prea Sfininţitul Dr. Timotei Seviciu ca preot al Parohiei Dorgoş în anul 1995. Acolo a iniţiat şi construit Biserica filiei Pătârş şi a înfiinţat Asociaţia Umanitară “Teodoros” (după numele fiicei Teodora) şi a început construcţia azilului de bătrâni (aşezământ social), edificiu continuat şi finanţat de către preot consilier Mircea Bubpte, conducătorul serviciului filantropic al Arhiepiscopiei Aradului.

Din anul 2003 prin grija Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Timotei, pr. Blaj Mihai a fost numit paroh al Parohiei Covăsînţ unde a înfiinţat muzeul parohiei, centrul de tineret de la casa parohială şi tabăra ortodoxă, de păstrare şi conservare a tradiţiilor româneşti, împreună cu Aşezământul Social “Acoperământul Maicii Domnului” Covăsînţ.

În urma activităţii a primit următoarele distincţii: sachelar, iconom, iconom stravofor. Cele mai importante momente din păstoria sa sunt însă, cele în care este prezent cu familia în mijlocul copiilor şi a tinerilor din Covăsînţ în diferitele excursii şi activităţi desfăşurate în ţară şi străinătate. Aceste activităţi din Covăsînţ sunt realizate cu sprijinul multor enoriaşi, tineri şi copii ca voluntari, dar şi prin activitatea intensă a tânărului Teolog Marius Oneţ, cantorul şi dirijorul corului de bărbaţi şi tineret. Înconjurat de enoriaşii săi din Covăsînţ nădăjduieşte că va finaliza spaţiile de cazare ale taberei ortodoxe şi va activa şi în continuare pe linia filantropică a bisericii.

Covăsînţul este o aşezare veche situată la poalele piemonturilor Munţilor Zărandului, pe ramificaţiile a două văi, în zona de întrepătrundere cu Câmpia Vestică, la jumătatea distanţei dintre oraşele Lipova şi Pîncota, marcând centrul Podgoriei Aradului. Prima atestare documentară a localităţii Covăsânţ datează din anul 1333. Numele de Covachi – Covacu –Covasiensis e de origine dacică. Cova- e rădăcina de sine stătătoare, iar sufixul -sinţ e de provenienţă străină. Covachi derivă deci de le cuvântul dac – Cova care înseamnă troacă, covată, iar sufixul – sinţi îl întâlnim la mai multe comune din Ardeal, Banat, Muntenia.
Localitatea Covăsînţ îşi are originea în negura istoriei, urcând până la acei bravi locuitori ai pământurilor străbune – dacii. Numele de Covachi – Covacu –Covasiensis e de origine dacica.

Se pare că localitatea îşi are numele de la vreo instituţie industrială metalurgică, fiind în apropierea ei mine de aramă şi fier azi părăsite.Este important faptul că prin hotarul Covăsînţului trece drumul lui Traian care începe de la cetatea romană Vinimacicum (azi Costolaţi –Serbia) şi se sfârşeşte la Budapesta. Acesta era un drum de comunicaţie şi era întrebuinţat pentru transportarea poştei şi a ordinelor militare, având legătură cu toate cetăţile din zonă. Se mai păstrează 8 km. de drum în dreptul localităţii Dubrovăţ –Serbia, iar în memoria colectivă a locuitorilor vârstnici din Covăsînţ se păstrează informaţia primită din tată în fiu cum că pe dealurile şi peste văile Covăsînţului (unde era satul în vechime) au existat poduri şi drumuri din piatră. Ca şi caracteristici drumul era de 3 m lăţime, pavat cu piatră de granit şi cu margini din cărămidă. Cuvinte din vocabularul Covăsînţenilor, de provenienţă dacă, vorbesc în acelaşi timp despre vechimea poporului trăitor aici: şubă, căciulă, cioareci, opincă, gurgui, izmană, cojoc, grapă, plug, ocic, greblă, tânjală.

Să ne aducem aminte cu sfinţenie de anul 1918 cum au fost împuşcaţi: Laia Barna, Budureanu, Ioan Bârneţ si Vasile Florea, toţi având copii şi familii numeroase. Pe uliţele acestui sat în 1918 au fost maltrataţi preoţii şi ţăranii deopotrivă. Au fost torturaţi pr. Ioan Cure, Mihai Vorţian, pr. Aurel Adamovici care fusese prins şi pus să-şi sape singur groapa, ca apoi să fie împuşcat, toate pentru ţinuta şi demnitatea lor de români. La 22 septembrie 1944 sunt alungate ultimele forţe de ocupaţie din Ardeal. Astfel pe baza armistiţiului încheiat la 23 august 1944 în Covăsînţ ajung trupele ruseşti. Cartierul general s-a stabilit la Covăsînţ, comandantul rus fiind generalul Malinovschi. Covăsînţul a fost evacuat complet de la 13 octombrie 1944 până la 17 noiembrie 1944, populaţia fiind cantonată în satele vecine la rudenii.

Pentru a pune în valoare strânsa legătură dintre istoricul Covăsînţului şi credinţa ortodoxă, în cadrul Parohiei Ortodoxe Covăsînţ, s-a deschis un muzeu unde sunt expuse o serie de obiecte de suflet, donate întru păstrare de către credincioşii ortodocşi din localitate. Numai aici găsim portul tradiţional al covăsînţenilor, purtat cu fală de femei şi bărbaţi în special la biserică cu ocazia sărbătorilor religioase.

Portul Covăsînţenilor

Portul femeilor era compus din - Spătoi – cămaşă din pânza ţesută în casă , decorată cu diferite cusături sau cipcă (dantelă), făcută iarna la şezătoare. - Poale cu pui Rocie peste poale – fustă din pânză de cânepă ţesută (de drugălăi), în zilele de lucru iar duminica femeile din familiile mai înstărite purtau haine de cârţiţă (din mătase adusă din China de către negustorii ambulanţi , pe care o cumpărau fie din sat fie de la Piaţ’ din Pâncota). - Duşangul era purtat peste cămaşă şi era confecţionat din material identic cu rocia, se purta mai mult duminica iar în zilele de lucru purtau sfetăr. - Zobon cu fir purtau femeile măritate. - Cârpă –şorţ se purta peste rocie, duminica purtau lat pictat. - Cot – batic din materiale diverse iar duminica cot cu pană de pliş (Covăsînţ , Cuvin, Miniş) - Cot pe spate se purta iarna şi era făcut fie din lână ţesută fie croşetat. Opinci, cizme din piele de porc. Toate hainele se spălau în pârlău cu leşie de cenuşă.

Portul bărbaţilor se compunea din -Cămeşă cu pumnari -cămaşă cu manşetă strânsă, care se închidea cu nasturi şi guler despicat cu bandă creaţă. - Izmene largi din pânză ţesută în casă , pe timpul verii, iar iarna cioareci din pânză de cânepă sau din lână . - Zobon –vestă - Ceptar din blană de miel . - Lat în faţă – şorţ mare din pânză ţesută în casă sau din doc, lauf. - Opinci şi în special sandale romane. - Cizme din piele de porc cu tureac înalt. -Colop din paie, iar duminca la biserică din fetru pe timpul verii şi iarna căciulă din blană de miel . -Şubă – purtată de bărbaţii familiilor înstărite. Familiile sărace colaborau pentru confecţionarea unei şube . Din cânepa ce le rămânea, după ţesutul pânzei necesare întregii familii, alcătuiau fie mâneci, fie clini ( şuba fiind croită din părţi sau fâşii pe verticală numite clini).

CINE SUNTEM

Acest site a fost creat din dorinţa de a pune în valoare viaţa spirituală a credincioşilor ortodocşi din Covăsînţ. Pe aceste meleaguri Binecuvântate de Dumnezeu există de veacuri o viaţă spirituală şi culturală pusă în valoare de renumitele coruri Bunavestire, Ortodoxia şi mai recent Corul de copii, care şi la ora actuală, când globalizarea are tendinţa de îndepărtare de la valorile tradiţionale, aceşti creştini ortodocşi îl Preaslăvesc pe Dumnezeu aşa cum ştiu ei mai bine, din tot sufletul ! Aceste afirmaţii nu sunt gratuite, în sprijinul lor venind solicitările din ţară şi străinătate pentru ca formaţiile corale să participe la diverse evenimente religioase, dintre care cele mai importante au fost: concertele de la Viena, Cehia, Concertul de Muzică Sacră de la Gyula, Ungaria, participările la diferite Concerte de Muzică Religioasă, înregistrările la radio şi televiziune, precum şi la slujbe la bisericile şi mănăstirile din ţară şi străinătate.